Primarul general, Ion Ceban, a participat la consultarea publică privind amenajarea zonei „izvorului Tamarei” din Parcul „Valea Morilor”

https://new.chisinau.md/index.php/ro/primarul-general-ion-ceban-a-participat-la-consultarea-publica-privind-20292_245186.html

Primarul general, Ion Ceban, a participat astăzi la discuțiile publice pe subiectul amenajării zonei „Izvorul Tamarei" din Parcul „Valea Morilor". La eveniment a  participat viceprimarul Ilie Ceban, pretorul și vicepretorul de sector, șeful Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi", consilieri municipali, arhitecți, locuitori din preajmă și vizitatori fideli ai locației.

Edilul capitalei a declarat că municipalitatea este interesată de reabilitarea zonei „Izvorului Tamarei", doar că până la începerea proiectului este necesară consultarea opiniei oamenilor care frecventează acest loc. De asemenea, Ion Ceban a subliniat că acolo trebuie să fie păstrat landșaftul inițial și că în niciun caz nu va fi un kitsch orășenesc.  

Majoritatea celor prezenți la discuțiile publice s-au pronunțat pentru păstrarea a ceea ce a fost conceput inițial, când a fost amenajat izvorul. Ca spațiul respectiv să fie parte din natură, o simbioză dintre apă, aer și liniște. Totodată, acolo ar trebuie să existe un accent al ortodoxiei.

Izvorul trebuie să aibă un motto, fie curățat și reabilitat, la fel ca și accesele în zonă, iar cât privește pavilionul, trebuie să fie amenajat unul nou. Arca să fie păstrată, la fel și spațiile pentru scăldat. Băncile trebuie să fie simple, din buturugi, nu ca cele din parcuri. De asemenea, trebuie să fie plantați arbuști, pentru a preveni alunecările, iar elementele de sport ar trebui să fie strămutate ceva mai departe. Mai mult, participanții la discuții au propus ca zona să fie iluminată și, după reabilitare să treacă în gestiunea Î.M. „Spații verzi".

La final, s-a decis ca din informația obținută, specialiștii să elaboreze un concept și niște schițe, care vor fi prezentate spre consultare peste 2 săptămâni, în același loc.  

Scopul acestei acţiuni este de afla opinia locuitorilor vizavi de modul de amenajare a zonei respective (amenajarea planimetrică, volumetrică, de dotare și de consolidare, inclusiv dimensiunile zonei propuse pentru amenajare), ținându-se cont de situația reală: teren accidentat supus alunecărilor, statutul parcului ca monument de arhitectură peisajeră.

Proiectul privind reabilitarea zonei „Izvorul Tamarei" a fost inclusă în planul de acțiuni al Preturii sectorului Centru pentru anul 2021. 

20.02.2021

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md