Primarul General, Ion Ceban, a solicitat înțelegere din partea cetățenilor pentru incomoditățile create, în legătură cu începerea lucrărilor de reparație pe strada Ion Creangă și suspendarea traficului

https://new.chisinau.md/index.php/ro/primarul-general-ion-ceban-a-solicitat-intelegere-din-partea-cetatenilor-20292_245226.html

Primarul General, Ion Ceban, a solicitat înțelegere din partea cetățenilor din sectorul Buiucani, care circulă pe strada Ion Creangă, în legătură cu sistarea traficului rutier pe tronsonul str. V. Belinschi - str. E. Coca, pe direcția spre centrul orașului. Acolo au început lucrările de pozare a rețelelor de canalizare, iar reparația implică și sistarea circulației rutiere. Subiectul a fost discutat luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.

Edilul a menționat că lucrările prevăzute pentru perioada de iarnă, intervenția la rețelele subterane, s-au desfășurat repede. „Știu că mulți oameni așteaptă reparația acestui drum, iar lucrările nu pot fi realizate fără a închide drumul pe porțiunea respectivă. Rog înțelegere din partea oamenilor pentru incomoditățile create", a spus Ion Ceban.

În context, Lilian Copaci, șeful interimar al Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație a informat că transportul public care traversează zona unde sunt anunțate lucrări, va avea itinerar modificat, cu ocolirea porțiunii din strada Ion Creangă, doar în direcția spre centrul urbei. Toate itinerarele modificate au fost coordonate cu operatorii de transport. „Spre centru, troleibuzele și autobuzele vor circula de pe strada I. Creangă pe str. V. Belinski, str. Vasile Lupu, str. C. Stere, str. A. Șciusev și ieșire la bd. Ștefan cel Mare. În continuare, pe traseele stabilite. Totodată, microbuzele de linie vor circula de pe strada I. Creangă pe str. V. Belinski, str. Ioana Radu, str. E. Coca, reîntoarcere pe str. I. Creangă și în continuare pe traseele stabilite.

Conform licitației, termenul de finalizare a lucrărilor de reparație a străzii Ion Creangă este luna martie 2022, însă autoritățile municipale, în conlucrare cu antreprenorul, depun eforturi astfel ca lucrările să fie finalizate până la sfârșitul anului 2021, iar strada să fie pe deplin funcțională la intrarea în noul sezon rece.

Amintim că în perioada: 01-31 martie 2021 va fi suspendat traficul rutier pe strada Ion Creangă, pe tronsonul cuprins între str. V. Belinski și str. E. Coca, cu excepția transportului public direcția spre str. Alba-Iulia.

Măsura a fost luată în legătură cu executarea lucrărilor de pozare a rețelelor de canalizare în cadrul proiectului „Lucrări de reparație capitală a străzii Ion Creangă din mun. Chișinău, tronsonul cuprins între str. Alba-Iulia și bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, cu reabilitarea rețelelor de apeduct și canalizare". 

 

 

01.03.2021

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md