Primarul municipiului Chişinău, Ion Ceban interesat de experiența Sankt Petersburgului în domeniul dezvoltării urbane

https://new.chisinau.md/index.php/ro/primarul-municipiului-chisinau-ion-ceban-interesat-de-experienta-sankt-petersbur-20292_243558.html

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a vizitat marţi, 28 ianuarie 2020, Centrul de Proiectări și Cercetări din cadrul Comitetului de Construcții și Arhitectură al orașului Sankt Petersburg.

În cadrul discuțiilor, primarul de Chișinău i-a comunicat lui Iurii Bakei, directorul Centrului, arhitectul şef al orașului Sankt Petersburg, că îşi doreşte crearea unui grup de lucru comun, pentru a beneficia de expertiza și consultanţa specialiștilor pe domeniile de profil din Rusia. 

Ion Ceban a informat reprezentanții municipalității din Sankt Petersburg despre intenția de a elabora în decurs de 2,5 ani documentația urbanistică necesară pentru dezvoltarea municipiului Chișinău, astfel ca oraşul să dispună de un plan aprobat pentru a nu permite apariția construcţiilor neautorizate.  

,,Orașul Sankt Petersburg are astăzi un plan de dezvoltare până în anul 2035 şi o schemă de evoluţie a transportului până în 2040. Obiectivul lor este ca businessul să se dezvolte, asigurând un echilibru între interesele oamenilor de afaceri și confortul locuitorilor. Acest scop ni l-am propus și noi în Municipiul Chișinău", a menţionat primarul general.

Totodată, în cadrul întrevederii s-a convenit asupra oferirea de asistență pentru proiectarea zonelor verzi din Chișinău, utilizând experiența specialiștilor din Sankt Petersburg, oraș care o arhitectură de invidiat, iar centrul urbei fiind unul dintre siturile protejate de UNESCO ca parte a patrimoniului universal.

Menționăm că primarul general, Ion Ceban, o întreprinde în perioada 27 - 28 ianuarie, curent, o vizită oficială în oraşul Sankt Petersburg, Federaţia Rusă.

 

 

28.01.2020

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md