Problema comerţului neautorizat revine pe agenda autorităţilor municipale

https://new.chisinau.md/index.php/ro/problema-comertului-neautorizat-revine-pe-agenda-autoritatilor-municipale-20292_237400.html

La începutul sezonului sezonului estival, autorităţile publice municipale revin la problema comerţului stradal.

La începutul sezonului sezonului estival, autorităţile publice municipale revin la problema comerţului stradal. În acest sens, în cadrul şedinţei operative de la primărie viceprimarul Mihai Furtună a menţionat că în sectoarele capitalei, comercianţii continuă să-şi vândă marfa în stradă, în special în preajma pieţelor autorizate. 
Şeful Direcţiei generale comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii, Vladimir Nirca, a informat că vânzătorii ambulanţi refuză în continuare să activeze în pieţe, chiar dacă la moment doar în halele de lactate autorizate există peste 100 de locuri vacante, inclusiv în Piaţa Centrală din Chişinău. Potrivit lui Vladimir Nirca, vânzătorii refuză să activeze în pieţe deoarece au nevoie de analiza de laborator a mărfii, care însă se efectuează gratuit de către Serviciul Veterinar de Stat. 
În context, primarul general a opinat că pentru combaterea fenomenului trebuie de schimbat atitudinea faţă de vânzătorii ambulanţi. „Trebuie să avem o atitudine civilizată faţă de aceşti oameni, dar trebuie în acelaşi timp aplicate şi sancţiunile de rigoare, conform legislaţiei în vigoare”, a spus Dorin Chirtoacă. Potrivit primarului general, poliţia nu trebuie să-i intimideze pe aceşti vânzători, distrugându-le marfa, după cum s-a procedat anterior. 
De asemenea, şeful administraţiei municipale a solicitat implicarea administratorilor pieţelor în soluţionarea problemei, opinând că autoritatea acestor conducători îi poate determina pe oameni să meargă să-şi vândă marfa autorizat în piaţă, dar să nu activeze în condiţii insalubre. 
În municipiul Chişinău activează 41 de pieţe, dintre care 21 sunt agro-alimentare. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

02.06.2008

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md