Primăria Municipiului Chișinău continuă tradiția de celebrare a cuplurilor longevive din Capitală, care marchează jubileul de 50 de ani și aniversările de 60 și 70 de ani de la oficializarea căsătoriei.
Scopul proiectului este de a promova valorile familiei tradiționale, relațiile bazate pe dragoste, respect și un stil de viață sănătos.
Suportul financiar oferit în cadrul programului municipal este distribuit astfel:
- 50 de ani de căsătorie: 5700 lei per cuplu
- 60 de ani de căsătorie: 7500 lei per cuplu
- 70 de ani de căsătorie: 10.000 lei per cuplu
Procedura de aplicare la Proiect pentru cuplurile care împlinesc 50, 60, 70 de ani de la înregistrarea căsătoriei:
Depunerea unei cereri la Primăria Municipiului Chișinău în anul când se sărbătorește jubileul sau aniversarea.
Prezentarea actelor în original și anexarea copiilor buletinelor de identitate și a certificatului de căsătorie.
În semestrul I al anului 2024, au beneficiat de acest suport financiar 193 de cupluri, dintre care:
- 170 cupluri au aniversat 50 de ani de căsătorie
- 21 cupluri au sărbătorit 60 de ani de căsătorie
- 2 cupluri au celebrat 70 de ani de căsătorie
În această perioadă, Primăria Municipiului Chișinău a alocat 1 146 500 lei pentru sprijinirea cuplurilor longevive.
Totodată, APL Chișinău oferă suport financiar în valoare de 5000 lei pentru persoanele care au împlinit 100 de ani sau mai mult.
În semestrul I al anului 2024, 5 persoane centenare au beneficiat de acest sprijin: - 3 persoane de 100 de ani - 1 persoană de 101 ani - 1 persoană de 105 ani.