Reabilitarea scuarului din Complexul Memorial „Cimitirul Eroilor”

https://new.chisinau.md/index.php/ro/reabilitarea-scuarului-din-complexul-memorial-cimitirul-eroilor-20292_274103.html

Primăria Municipiului Chișinău inițiază lucrările de reabilitare a intrării monumentale din Complexul Memorial ,,Cimitirul Eroilor”, amplasat pe bd. Decebal, 17.

Proiectul va fi implementat de Pretura sectorului Botanica cu susținerea financiară a Consiliul Judeţean Buzău, România.

Costul lucrărilor de renovare este de circa 5 milioane lei și prevăd următoarele activități pe șantier:

  • amenajarea scuarului în formă de semicerc și instalarea mobilierului urban;
  • reabilitarea trotuarelor;
  • reconstrucția scării de acces și a balustrade către în Complexul Memorial „Cimitirul Eroilor”;
  • restaurarea pilonilor de la intrare și a peretelui de sprijin pe perimetrul scuarului;
  • montarea pavajului tactil pentru orientarea persoanelor cu necesități speciale;
  • instalarea iluminatului nocturn decorativ a spațiului public;
  • amenajarea teritoriului adiacent și a locurilor de parcare din preajmă;


De asemenea, în centrul scuarului, se propune instalarea plăcilor comemorative cu numele soldaților căzuți în cele două războaie mondiale.

Pe cele două coloane de la intrarea în complexul memorial vor fi aplicate elemente decorative din același material. O astfel de procedură va fi aplicată și pe peretele de sprijin din perimetrul scuarului.

 

07.06.2023

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md