Primăria municipiului Chişinău informează despre stadiul lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere pe şantierul din strada Vasile Alecsandri, în perimetrul străzilor Albişoara - Alexandru cel Bun.
Potrivit autorilor proiectului, lucrările se desfăşoară conform calendarului stabilit. Astfel, pe tronsonul cuprins între străzile Albişoara-Alexandru cel Bun au fost montaţi pilonii şi corpurile pentru iluminatul stradal modern pe bază de LED, amenajate trecerile pietonale care vor fi iluminate pe timp de noapte şi montate bordurile pentru partea carosabilă şi trotuare.
De asemenea, au fost finalizate integral lucrările de reabilitare a canalizării pluviale pe strada Vasile Alecsandri în perimetrul străzilor Alexei Mateevici - Albişoara, care va soluţiona pe viitor problema inundaţiilor din zona respectivă în urma ploilor torenţiale.
La moment, au loc lucrări de asfaltare şi pavare a trotuarelor, placarea locurilor de parcare cu pavaj ecologic, inclusiv aşternerea pe etape a stratului de binder pe partea carosabilă în perimetrul străzilor Albişoara - Mitropolit Varlaam.
Menţionăm că lucrările de reconstrucţie a străzii Vasile Alecsandri au demarat la finele lunii februarie curent şi vor dura 12 luni. Valoarea totală a proiectului este de 22 milioane euro şi prevede reabilitarea totală a 6 străzi principale şi secundare din Chişinău, cu lungimea totală de 14,3 km de drum.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău