Primăria municipiului Chişinău anunţă, cu tristeţe, despre trecerea la cele veşnice a lui Leonid Goiman, secretar al Preturii sectorului Ciocana, personalitate care s-a dedicat muncii în serviciul public mai bine de două decenii.
Municipalitatea exprimă profunde condoleanţe familiei şi rudelor celui plecat dintre noi, după o grea suferinţă.
Leonid Goiman şi-a început activitatea în cadrul administraţiei publice locale în anul 1990, când a fost numit în calitate de consultant juridic în Sovietul Raional Frunze.
Vreme de peste 20 de ani a deţinut mai multe funcţii publice în cadrul Preturii Buiucani şi Preturii Ciocana, de la specialist principal, la consilier al pretorului şi secretar al Preturii.
La începutul activităţii sale profesionale a fost pedagog în raionul Teleneşti.
Ultimii 18 ani de viaţă, Leonid Goiman i-a consacrat muncii de secretar al Preturii sectorului Ciocana.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău