Santa Claus a sosit astăzi la Chişinău

https://new.chisinau.md/index.php/ro/santa-claus-a-sosit-astazi-la-chisinau-20292_237004.html

Primarul general Dorin Chirtoacă, alături de primarii localităţilor suburbane şi funcţionari publici din cadrul administraţiei publice locale l-au întâlnit astăzi, la Aeroportul Internaţional Chişinău, pe Santa Claus din Laponia...

Primarul general Dorin Chirtoacă, alături de primarii localităţilor suburbane şi funcţionari publici din cadrul administraţiei publice locale l-au întâlnit astăzi, la Aeroportul Internaţional Chişinău, pe Santa Claus din Laponia. Onoratul oaspete se va afla în capitala Republicii Moldova timp de două zile. Santa Claus a fost întâmpinat la Aeroport în stil naţional, cu pâine şi sare.

Edilul urbei a salutat vizita lui Santa Claus la Chişinău, Dorin Chirtoacă exprimându-şi speranţa că moşul din Laponia va aduce bucurii mai multor copii din municipiu, dar şi din republică.

Santa Claus a fost cazat la hotelul Jolly Alon, din centrul oraşului. Potrivit tradiţiei, în toată lumea unde merge oaspetele din Laponia este cazat gratuit în hoteluri. Vizita lui Santa Claus are caracter umanitar, pe perioada aflării sale la Chişinău acesta urmând să viziteze case de copii, şcoli-internate, unde va împărţi cadouri. De asemenea, acesta se va întâlni cu oficiali din cadrul autorităţilor publice. 

Santa Claus a sosit la Chişinău la solicitarea Asociaţiei de prietenie Moldova-Finlanda, cu sprijinul Ambasadei Finlandei în Republica Moldova, cu sediul la Bucureşti.

       Direcţia Relaţii Publice a                                    15.01.2008

       Primăriei mun. Chişinău

15.01.2008

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md