Scriitorul Spiridon Vangheli la 91 de ani

https://new.chisinau.md/index.php/ro/scriitorul-spiridon-vangheli-la-91-de-ani-20292_274200.html

Maestrul Spiridon Vangheli, Scriitor al Poporului, Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău, își sărbătorește astăzi venerabila vârstă de 91 de ani.

Primăria Chișinău îi urează omagiatului multă sănătate și să ne bucure în continuare cu scrierile sale, care au educat generații de copii.

E de menționat că pentru a înveșnici opera vangheliană, pe strada Kiev din sectorul Râșcani al capitalei, avem un scuar amenajat de municipalitate, care poartă numele „Guguță” și un monument al îndrăgitului personaj.

Prozator, traducător şi editor, Spiridon Vangheli este unul din cei mai vestiţi scriitori de la noi. În activitatea sa de peste jumătate de secol, maestrul a scos de sub tipar o serie de volume, printre care menţionăm: „Băieţelul din coliba albastră”, „Isprăvile lui Guguţă”, „Columb în Australia”, „Guguţă - căpitan de corabie”, „Steaua lui Ciuboţel”, „Guguţă şi prietenii săi”, „Copii în cătușele Siberiei”, „Crăița” etc.

De asemenea, Siridon Vangheli a tradus din poezia şi proza universală pentru copii. El este coautor, împreună cu Grigore Vieru, al unui Abecedar.

Opera vangheliană a fost tradusă în peste 40 de limbi ale lumii şi a apărut în 68 de ţări. Scriitorul a fost distins cu mai multe premii naţionale şi internaţionale, inclusiv cu Diploma de onoare Hans Christian Andersen, cu Premiul de Stat, cu Premiul Scriitorilor din România. De asemenea, maestrul deține titlul de Scriitor al Poporului și este Cavaler al Ordinului Republicii.

Spiridon Vangheli s-a născut pe 14 iunie 1932, în satul Grinăuţi, judeţul Bălţi. A activat în calitate de profesor şcolar, apoi redactor la editurile: „Cartea Moldovenească” şi „Lumina”.

14.06.2023

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md