Simpozion științifico-practic „Muzeele locale pentru dezvoltare durabilă”

https://new.chisinau.md/index.php/ro/simpozion-stiintifico-practic-muzeele-locale-pentru-dezvoltare-durabila-20292_275533.html

Pe 15 decembrie 2023, ora 10:00, în Sala Panoramică a Muzeului de Istorie a Orașului Chișinău se va desfășura Simpozionul național anual științifico-practic „Muzeele locale pentru dezvoltare durabilă”, ediția I.

Într-o lume care se confruntă cu problemele socio-ecologice, muzeele locale au un rol esențial pentru construirea unei societăți durabile.

Subiecte relevante pentru sprijinul Obiectivelor durabile, propuse pentru abordare în cadrul simpozionului:

Protejarea și salvarea patrimoniului cultural și natural;

Suportul și asigurarea învățământului;

Asigurarea implicării active a comunității;

Sprijinirea turismului durabil;

Asigurarea cercetărilor patrimoniului cultural;

Asigurarea managementului intern și marketingului;

Management extern, colaborări și parteneriate.

În cadrul evenimentului vor fi organizate două sesiuni de comunicări, dar și o vizită la Muzeul National de Artă a Moldovei.

La final, corul mixt al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, dirijat de studenții anului III și IV, va susține Concertul coral „Vine Crăciunul pe seară”, conducător - Ilona STEPAN, Șef secție Dirijare, Departamentul Canto Academic și Dirijat al AMTAP.

Simpozionul este organizat de Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău sub egida Direcției Generale Cultură și Patrimoniul Cultural, în colaborare cu Centrul de Management al Patrimoniului Cultural din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a USM.

14.12.2023

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md