Suspendarea traficului rutier pe unele străzi din capitală

https://new.chisinau.md/index.php/ro/suspendarea-traficului-rutier-pe-unele-strazi-din-capitala-20292_244505.html

Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada 12 septembrie (ora 08:00) - 13 septembrie (ora 08:00) 2020, va fi suspendat traficul rutier pe strada N. Testemițanu, în perimetrul str. Grenoble - str. Constantin Vârnav, sectorul Centru. Măsura este luată în legătură cu desfășurarea lucrărilor de reparație a străzii de către Î.M. Regia „Exdrupo".

Astfel, pe perioada desfășurării lucrărilor, circulația transportului public va fi redirecționată.

Ruta de autobuz nr. 9 se modifică după cum urmează: în direcția or. Codru - de pe str. A. Mateevici pe str. Pan Halippa - șos. Hâncești - str. Miorița - str. Grenoble și în continuare pe traseul stabilit; retur - de pe str. Grenoble pe str. Gh. Asachi - str. Pan Halippa - str. Ismail și în continuare pe traseul stabilit. 

Ruta de microbuz nr.125 se scurtează până la str. Constantin Vârnav.

De asemenea, în perioada 12 septembrie (ora 22:00) - 13 septembrie (ora 06:00) 2020, va fi suspendat traficul rutier pe strada Alexei Mateevici, în perimetrul str. Al. Pușkin - str. Mihai Eminescu, sectorul Centru. Măsura este luată în legătură cu desfășurarea lucrărilor de reabilitare a rețelelor inginerești din gestiunea S.A. „Apă - Canal Chișinău".

Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze din partea cetățenilor pentru incomoditățile create.

Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zona respectivă.

Primăria Chişinău mizează pe sprijinul instituţiilor mass-media în vederea informării opiniei publice în timp util, pentru a evita blocajele de trafic.  

 

 

11.09.2020

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md