Tentativă de demolare a unui monument de arhitectură de importanţă naţională

https://new.chisinau.md/index.php/ro/tentativa-de-demolare-a-unui-monument-de-arhitectura-de-importanta-20292_238411.html

Primăria municipiului Chişinău a intervenit astăzi şi a stopat o altă tentativă de demolare ilegală a unui monument de arhitectură din oraş, inclus în Registrul monumentelor de importanţă naţională.

Primăria municipiului Chişinău a intervenit astăzi şi a stopat o altă tentativă de demolare ilegală a unui monument de arhitectură din oraş, inclus în Registrul monumentelor de importanţă naţională. Clădirea reprezintă o casă de locuit cu un nivel, ce a fost construită la sfârşitul sec. al XIX-lea, din str. Peru Movilă, 27.

Autorităţile locale au fost sesizate asupra faptului că se fac intervenţii neautorizate asupra imobilului. Potrivit lui Lilian Carp, şef al Cabiletului Primarului General, Primăria Chişinău nu a eliberat autorizaţie de desfiinţare a obiectivului. În anul 2007, proprietarul imobilului (firma „Faur" SRL) a solicitat demolarea lui, însă cererea i-a fost refuzată. Nici Ministerul Culturii n-a eradicat acest monument din Registrul Monumentelor de Importanţă Naţională, astfel că intervenţia agentului economic este neautorizată. Persoanele care au început să demoleze clădirea au fost chemate la poliţie, pentru a da explicaţii vizavi de intervenţiile operate.

Luni, în cadrul şedinţei serviciilor municipale, primarul general Dorin Chirtoacă a spus că dacă se vor mai înregistra cazuri de intervenţii asupra monumentelor de arhitectură, forţele de ordine vor lua măsuri, ceea ce s-a şi întâmplat în cazul imobilului din str. Petru Movilă.

Conform Legii privind Protecţia Patrimoniului, aprobată în 1993, proprietarul clădirilor care au statut de monument de arhitectură este obligat să menţină starea lor.

 

 

 

 

 

 

 

 

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

 

20.01.2011

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md