Primăria municipiului Chișinău informează că organizarea licitației cu strigare privind acordarea dreptului de locațiune a încăperilor cu altă destinaţie decît cea locativă, proprietatea municipiului Chişinău, programată anterior pentru 25 septembrie 2020, ora 10.00, a fost transferată pentru o altă dată, din cauza situației epidemiologice.
Decizia a fost luată de către organizatori, după ce nu a putut fi asigurat cvoromul comisiei pentru desfășurarea licitației, în legătură cu constatarea cazurilor de îmbolnăvire a membrilor acesteia cu COVID-19 și plasarea lor în autoizolare.
Totodată, anunţul despre data desfășurării următoarei licitaţii va fi publicat pe site-ul ofcial al Primăriei mun. Chişinău, pe pagina web a organizatorului licitaţiei S.R.L. „Capitalimobil" şi în Monitorul Oficial RM.