Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
În şedinţa extraordinară a Consiliului municipal Chişinău de astăzi consilierii au respins proiectul bugetului municipiului pentru anul 2008 în prima lectură. Pentru stabilirea bugetului municipiului Chişinău în actuala redacţie au votat 23 de consilieri, pentru intrarea în vigoare a principalului document financiar la nivelul municipiului fiind necesare încă trei voturi.
Partea de venituri a bugetului municipiului Chişinău pe anul 2008 constituie 1,34 mlrd. lei şi este format din veniturile proprii ale bugetului, defalcările din veniturile generale de stat şi transferurile de la bugetul de stat, a declarat în cadrul şedinţei Valentina Văzdăuţan, director interimar al Direcţiei generale finanţe. La calcularea părţii de venituri a bugetului municipiului Chişinău pe anul 2008 s-a ţinut cont de amendamentele de bază ce ţin de politica fiscală, operate în legislaţie, şi anume că începând cu anul 2008 se prevede reformarea sistemului de impozitare a veniturilor persoanelor juridice, dar şi schimbarea valoarei şi a cotei de impozitare a bunurilor imobiliare ale persoanelor fizice cu destinaţie locativă. După cum a declarat în cadrul şedinţei consiliului Valentina Văzdăuţan, necesităţile reale ale municipalităţii pentru anul 2008 constituie 2,04 mlrd. lei. Astfel, pentru anul viitor municipalitatea va mai avea nevoie de circa 1 mlrd. lei. Partea de venituri a bugetului municipiului Chişinău pe anul 2008, ca şi în anii precedenţi, va fi completată cu venituri provenite din vânzarea sau privatizarea bunurilor din patrimoniul municipalităţii.
În cadrul dezbaterilor consilierii au remarcat că proiectul bugetului este bine structurat din punct de vedere contabilicesc şi statistic, dar au menţionat mai multe priorităţi ce ţin de asigurarea cu resurse financiare a măsurilor care urmează a fi întreprinse, în scopul asigurării financiare a municipiului. Majorarea părţii de venituri a bugetului pentru anul 2008 faţă de bugetul anului precedent este neesenţială, doar cu 32,6 mln lei, au afirmat unii consilieri. Ei au cerut lista amănunţită a bunurilor din patrimoniul municipalităţii, care urmează să fie vândute sau comercializate pentru completarea părţii de venituri a bugetului municipiului Chişinău pentru anul 2008. Pe de altă parte, unii consilieri au cerut coordonarea cheltuielilor ce ţin de rezolvarea unor probleme prioritare ale municipalităţii, apreciind că actualul proiect prevede mijloace financiare insuficiente alocate pentru învăţământ, sănătate, asigurarea ordinii publice.
Potrivit Legii privind finanţele publice locale, proiectul bugetului municipiului Chişinău urmează să fie adoptat până la 10 decembrie curent. În caz de neaprobare până la sfârşitul anului curent, cadrul legal prevede că finanţarea instituţiilor publice de la 1 ianuarie 2008 se va face cu unele restricţii.
Direcţia Relaţii Publice a 22.11.2007
Primăriei mun. Chişinău