Ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău din 25 noiembrie 2024
SA „Apă-Canal Chişinău" şi SC „RAJA" Constanţa SA au semnat astăzi un acord de înfrăţire, document ce prevede o colaborare reciprocă, schimbul de experienţă şi implementarea noilor tehnologii pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor de alimentare cu apă.
Acordul a fost semnat de managerii celor două întreprinderi, Constantin Becciev şi Felix Stroe şi confirmat prin semnăturile primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu.
După cum a menţionat Dorin Chirtoacă, principalul obiectiv al acordului de înfrăţire dintre cele două Regii de apă şi canalizare se referă la trecerea de la tratarea apei cu clor la metoda de curăţare microbiologică, prin tratare cu hipoclorid de sodiu sau cu ultraviolete. Un alt obiectiv este reducerea consumului de energie electrică la tratarea şi transportarea apei, fapt care poate fi atins doar prin modernizarea întreprinderii. Şi, în final, al treilea obiectiv constă în trecerea la o nouă etapă de tratare a nămolului, tehnologie ce va permite scăderea umidităţii nămolului, astfel încât să fie folosit în alte industrii.
În context, primarul de Chişinău a declarat că realizarea acordului semnat va contribui la dezvoltarea eficientă a serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare şi va creşte calitatea acestora până la cerinţele standardelor aplicate în statele membre ale UE.
Întreprinderea de apă şi canalizare din judeţul Constanţa, SC „RAJA" Constanţa, este cea mai mare şi modernă din România şi alimentează cu apă 5 judeţe din regiune. Întreprinderea are o capacitate similară cu cea din Chişinău, de circa 46 milioane metri cubi de apă pe an, şi aproximativ acelaşi volum de vânzări.
Consiliul Judeţean Constanţa a preluat societatea în anul 2003, în stare de faliment. Situaţia financiară a SC „RAJA" SA Constanţa la acea vreme era similară cu cea a SA „Apă-Canal Chişinău" în 2007. Acum însă este unul din partenerii Bancii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi AQUALIA, compania nr. 3 în lume în domeniul apă şi canalizare.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău