Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Seniorii din capitală sunt invitați tradițional la dans, în Parcul Central, pe 4 și pe 5 noiembrie, în cadrul Proiectului „Dialog între generații”

   2249

Primăria Municipiului Chișinău informează că sâmbătă și duminică (04 și 05 noiembrie 2023), orele 14:00-17:00, persoanele de vârsta a treia sunt invitate la o nouă ediție a spectacolelor muzicale în aer liber, desfășurate în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații”.

Locuitorii și oaspeții capitalei se vor putea delecta cu muzică de calitate, dansuri și voie bună.

Proiectul de weekend „Dialog între generații” a fost inițiat în iunie 2022 și oferă oportunități publicului de diferite vârste de a petrece timpul activ, alături de semeni.

Organizatorii evenimentului sunt Primăria Municipiului Chișinău și Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural.