Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Situaţia în Chişinău, ca urmare a ploii torenţiale din 15 iulie

   2894

Primăria municipiului Chişinău informează că în rezultatul ploii torenţiale din seara zilei ieri, 15 iulie a.c., în Chişinău pe 40 de adrese au fost doborâţi sau au fost parţial afectaţi de vânt copacii. Căderile de arbori au cauzat avarierea a 8 automobile şi parţial deteriorarea a 4 acoperişuri din foi de ardezie.

Tot în urma averselor au fost dezvelite fâşii de asfalt pe carosabil, în  special, în intercartiere. 4 apartamente au fost inundate, iar 2 persoane au fost spitalizate cu comoţie cerebrală, în urma căderii crengilor.

Lucrările de înlăturare a consecinţelor ploilor vor fi îndeplinite timp de 3 zile (evacuarea copacilor avariaţi şi crengilor căzute, salubrizarea străzilor, restabilirea asfaltului), deşi serviciile specializate au început intervenţia imediat după ploi. Începând cu seara zilei de ieri, angajaţii Asociaţiei de gospodărire a spaţiilor verzi şi ai Regiei locativ-comunale lucrează în teren la reparaţia acoperişurilor avariate şi la evacuarea arborilor căzuţi, pe adrese indicate de cetăţeni.

De asemenea, Regia „Exdrupo" a efectuat lucrările de curăţare a străzilor şi a finisat deja transportarea nămolului şi a deşeurilor aduse de ape. Pe parcursul dimineţii au fost reparate şi reţelele electrice care au fost afectate.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău