Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Târguri cu produse autohtone în sectoarele capitalei, în weekend-ul: 09- 10 martie 2024

   1455

Primăria Municipiului Chișinău informează că în weekend-ul: 09 - 10 martie 2024, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate diverse iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone, cu scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi locuitorilor capitalei acces la produse agricole de sezon.

În sectorul Buiucani, pe teritoriul adiacent edificiului „Kentford”, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 202, pe 09.03.2024 - târgul „EcoLocal”, cu produse alimentare și nealimentare autohtone, organizat de Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali.

În același sector, în Parcul „Alunelul”, pe 08, 09 și 10 martie 2024 – Târgul producătoarelor locale, organizator: A.O. „Asociația Femeilor din Agricultura și Turismul Republicii Moldova „Eurocivis”;

În sectorul Râșcani, pe str. Miron Costin, adiacent Complexului Memorial „Feciorilor Patriei – Sfânta Amintire” – Târgul cu tradiții, organizator: A.O. Asociația pentru susținerea businessului mic și mijlociu „Perspectiva”.

În Piața Marii Adunări Naționale – Târg de Primăvară”, cu comercializarea mărțișoarelor și suvenirelor tematice, până pe 10 martie 2024.

Totodată, pe amplasamentele din sectoarele orașului vor fi comercializate: flori de grădină, mărțișoare, suvenire, articole de artizanat și alte mărfuri tematice.

Primăria Municipiului Chișinău încurajează cetățenii să viziteze târgurile, menite să asigure consolidarea relațiilor dintre producătorii autohtoni și consumatori.