Viceprimarul Olga Ursu a avut o întrevedere cu reprezentanții Primăriei Mannheim din Germania

   1182

Viceprimarul municipiului Chișinău, Olga Ursu, care se află zilele acestea în vizită oficială în Germania, a avut marți o întrevedere cu reprezentanții Primăriei Mannheim, responsabili de cooperarea externă.

În cadrul discuțiilor au fost abordate mai multe subiecte de interes comun, inclusiv semnarea unei Convenții pentru următorii ani, având la bază Acordul de Înfrățire dintre Chișinău și Mannheim, semnat în anul 1989.

Această convenție va cuprinde domenii prioritare, cum ar fi: incluziunea socială, educația, protecția mediului, mobilitatea, domeniul economic, sustenabilitatea și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (SDG).

De asemenea, părțile au discutat despre realizarea schimbului de experiență între angajații celor două municipalități, programe de start-up și alte inițiative.

APL Chișinău își exprimă recunoștința față de Primăria Mannheim, pentru sprijinul acordat în gestionarea crizei refugiaților și pentru cooperarea eficientă în diverse proiecte.

În viitor, Primăria Chișinău, preconizează să perfecteze o foaie de parcurs, care să conțină activități interesante pentru cetățenii ambelor orașe.

Având în vedere că Republica Moldova este un stat candidat la Uniunea Europeană, Chișinăul s-a asigurat de promisiunea susținerii și deschiderii din partea omologilor din Germania, în acest proces complex.

De asemenea, viceprimarul Olga Ursu a vizitat Aleea orașelor partenere și înfrățite din Luisenpark, un proiect realizat împreună cu Primăria Mannheim, în care vizitatorii acestui parc au posibilitatea de a contempla elemente moldovenești precum: butoaie, gard rustic tradițional, flori și pomi caracteristici zonei noastre.

Totodată reprezentanții Primăriei Mannheim au informat despre redenumirea unei străzi și a unei locații verzi sub formă de zonă de recreere din orașul Mannheim, cu numele de Chișinău (Chisinauer Platz).