Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primăria municipiului Chişinău îndeamnă agenţii economici şi gestionarii blocurilor locative să participe activ la deszăpezire

   2268

Municipalitatea cheamă agenţii economici şi gestionarii blocurilor locative să dea dovadă de mai multă responsabilitate şi să participe activ la deszăpezirea teritoriului adiacent, trotuarelor şi a căilor de acces în blocuri.

În cadrul şedinţei operative de luni, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă a solicitat structurilor municipale să acţioneze tranşant pentru a responsabiliza agenţii economici şi gestionarii de blocuri vizavi de intervenţiile pe timp de iarnă, conform responsabilităţilor care le revin. Potrivit informaţiilor pretorilor de sector, gradul de implicare al agenţilor economici la deszăpezire este de cca 40-50 la sută, astfel că restul celor vizaţi ar putea fi sancţionaţi de către autorităţile municipale. 

În aceiaşi ordine de idei, primarul general, a solicitat Direcţiei locativ comunale şi amenjare reexeminarea concepţiei de deszăpezire a trotuarelor şi accesului în blocuri, iar preturilor de sector să propună modificări şi completări ale legislaţiei în ceea ce priveşte disciplinarea agenţilor economici.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău