20 aprilie - Acțiune de curățenie în curțile de blocuri din Chișinău

https://new.chisinau.md/ro/20-aprilie-actiune-de-curatenie-in-curtile-de-blocuri-20292_242899.html

Primăria municipiului Chișinău invită cetățenii, sâmbătă, 20 aprilie 2019, ora 09:00, să participe la acțiunea de masă „Curățenia generală a curților de blocuri".

Municipalitatea face apel către cetățeni la mobilizare pentru a participa la salubrizarea în curțile în care locuiesc, pe terenurile de joacă pentru copii și a zonelor verzi din preajma blocurilor. La rândul lor, serviciile municipale de profil vor asigura acumularea și evacuarea deșeurilor colectate.

Totodată precizăm că acțiunea de salubrizare în parcuri și scuaruri, planificată anterior a fost amânată pentru o dată ulterioară.

Primăria Capitalei cheamă cetățenii să participe activ la acțiunea de salubrizare pentru a avea un oraș curat către Sărbătorile de Paști.

 

 

19.04.2019

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md