Pensionarii şi persoanele socialmente vulnerabile din Chişinău vor putea călători gratis în transportul public, în baza unor abonamente. O decizie în acest sens a aprobat astăzi Consiliul municipal Chişinău (CMC), la iniţiativa primarului general Dorin Chirtoacă, care a propus modificarea Regulamentului privind călătoriile în transportul public urban.
Potrivit documentului, persoanele cu un venit mai mic de 1450 lei vor putea alege între abonamentul care oferă dreptul la circulaţie gratită în transportul public şi compensaţia de 70 lei lunar, care se acordă începând cu 1 octombrie 2009. Pentru a beneficia de abonament, cetăţenii trebuie să depună o cerere la Direcţiile asistenţă socială de sector.
Primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a menţionat că anularea permiselor de călătorie, creşterea tarifului în transportul public urban, întreruperea finanţării din bugetul municipal a întreprinderilor de transport şi acordarea compensaţiilor, din 1 octombrie 2009, a însemnat iniţierea reformelor în domeniul respectiv. În această perioadă de timp, Primăria a făcut o evaluare a situaţiei în cele două întreprinderi – Regia transport electric şi Parcul urban de autobuze. S-a constatat că veniturile societăţilor au crescut cu 50 – 60 la sută, ceea ce demonstrează eficienţa reformei. De asemenea, s-a demonstrat că cele două întreprinderi pot activa şi fără alocaţii din buget, iar sursele financiare care anterior se foloseau în acest scop pot fi utilizate pentru procurarea de noi unităţi de transport. Potrivit lui Dorin Chirtoacă, actualmente peste 75 mii de persoane beneficiază de compensaţii pentru călătorie în transport.
În continuare, începe a doua etapă a reformei în transportul public. După cum a informat primarul general, Primăria propune acordarea de abonamente gratuite pentru călătorie în transport pentru pensionari şi veteranii donatori de sânge, care au un venit mai mic de 1450 lei.
În acelaşi timp, pensionarii care au un venit lunar mai mare decât minimul de existenţă (1450 lei), la fel elevii şi studenţii, vor putea procura abonamente la jumătate de preţ, care vor costa 70 lei lunar.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău