Acord de colaborare privind eficientizarea proceselor de gestionare a bunurilor imobile proprietate publică

https://new.chisinau.md/ro/acord-de-colaborare-privind-eficientizarea-proceselor-de-gestionare-a-bunurilor-20292_244692.html

Primăria municipiului Chişinău, Agenția Proprietății Publice și Instituţia Publică „Agenţia Servicii Publice", au semnat astăzi, 20 octombrie, a.c., un acord de colaborare trilateral, care are drept scop delimitarea bunurilor imobile proprietate publică, înregistrarea bunurilor imobile şi a drepturilor asupra acestora, precum şi evaluarea/reevaluarea în scopul impozitării  bunurilor imobile amplasate în unităţile administrativ teritoriale ale municipiului Chişinău.

Documentul va stabili și acțiunile pentru realizarea activităţilor aferente implementării Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare, în vederea realizării Proiectului de înregistrare şi evaluare funciară, încheiat la 17 septembrie 2018.

Primarul General, Ion Ceban, a declarat că buna colaborare dintre cele trei entități va spori calitatea serviciilor oferite cetățenilor municipiului Chișinău. De asemenea,  urmează a fi soluționate problemele existente între autoritățile publice, pentru deblocarea situațiilor rămase de mai mulți ani nesoluționate.

La rândul său, directorul Agenției Proprietății Publice, Ghenadie Țepordei, a menționat că autoritatea pe care o reprezintă este interesată în asemenea acorduri de colaborare, pentru a elimina incertitudinile de apartenență a proprietății și a soluționării litigiilor aflate pe rol în instanța de judecată.

De cealaltă parte, Vladislav Zara, șef al Instituţiei Publice „Agenţia Servicii Publice", și-a exprimat speranța că acest proiect, va permite colectarea datelor şi evaluarea bunurilor imobile în scopul impozitării, precum și înregistrarea bunurilor imobile şi drepturilor de proprietate în conformitate cu legislația în vigoare.

În cadrul colaborării, părțile vor realiza următoarele activități: identificarea, descrierea, reprezentarea pe planul cadastral, determinarea apartenenţei şi domeniului, înregistrarea bunurilor imobile proprietate publică a statului şi a autorităţii publice locale; îmbunătăţirea calităţii datelor cadastrale, prin eliminarea numerelor cadastrale convenţionale, restabilirea sau corectarea proiectelor de organizare a teritoriului întocmite în cadrul programului naţional de privatizare a terenurilor „Pământ"; colectarea datelor şi evaluarea bunurilor imobile în scopul impozitării. 

 

 

20.10.2020

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md