Primarul General, Ion Ceban, a participat astăzi la evenimentul de decernare a diplomelor de onoare pentru cei mai activi voluntari și organizații de tineret din capitală, acțiune desfășurată în cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului. La festivitate au mai fost prezenți: viceprimarul pe probleme sociale, Angela Cutasevici și șeful-adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi.
Petru Grecu, director al Centrului Municipal de Tineret a precizat că evenimentul dedicat voluntarilor are genericul „Tinerii se implică, comunitatea se dezvoltă”.
Potrivit lui Petru Grecu, implicarea membrilor comunității prin activități neremunerate, în special voluntari și tineri, contribuie la responsabilizarea socială și la crearea modelelor pentru ceilalți cetățeni, iar astfel orașul nostru poate deveni mai frumos, mai curat și mai prosper. Iar cei mai activi voluntari ai anului 2021 sunt apreciați de către autoritățile publice locale, prin oferirea de diplome, în semn de apreciere pentru promovarea și implicarea în acțiuni de voluntariat la nivel municipal.
În context, Primarul General a recunoscut că într-o anumită perioadă a vieții sale a fost și el membru al unor organizații de tineret, iar aceasta înseamnă o experiență de valoare, prin cunoașterea mai multor oameni, prin implicare și soluționarea anumitor probleme. Ion Ceban a mulțumit voluntarilor pentru activitățile comune desfășurate în anul curent, i-a îndemnat să se implice în procesul decizional al municipalității, să colaboreze mai activ cu preturile de sector, cu suburbiile și cu Direcția educație.
Totodată, edilul le-a promis susținere tinerilor pentru anumite proiectele inițiate de ei. „Au fost multe activități în care ne-ați ajutat pe parcursul anului, inclusiv în perioada pandemică și acest lucru a fost vizibil. Oameni tineri, responsabili, dedicați și frumoși. Aceasta au remarcat toți, acolo unde ați participat Dumneavoastră, pentru care vă mulțumesc”.
În prezent, Primăria Chișinău elaborează Strategia de dezvoltare a sectorului de tineret, document care va transpune viziunea orașului pentru dezvoltarea sectorului de tineret și punerea în aplicare a principiilor și direcțiilor prioritare, fiind elaborat în concordanță cu principalele priorități, strategii și programe în domeniu la nivel internațional, național și local.