Primăria Municipiului Chișinău informează că vineri a fost prezentată autospeciala pentru deszăpezire, care a fost donată municipalități de către administrația orașului Viena, Austria.
La eveniment a participat Primarul general, Ion Ceban, E.S. Ambasadoarea Austriei la Chișinău, Stella Avallone, directorul interimar al Î.M. „Exdrupo”, Sergiu Tomiță, ziariști etc. Autospeciala este de model „MAN”, anul fabricației 2018.
Mașina a fost oferită cu titlu gratuit municipiului Chișinău în cadrul Programului de ajutor umanitar, precum și ca urmare a vizitei de lucru a Primarului General în orașul Viena, în luna iulie, a.c. Ion Ceban a mulțumit ambasadoarei pentru gestul oferit de administrația Vienei, cu care municipalitatea a stabilit relații bune de colaborare în această perioadă.
În context, edilul a menționat că mașina recepționată acum va fi un ajutor important la salubrizarea orașului/ a străzilor din capitală, în special în perioada de iarnă.
Totodată, Primarul a ținut să menționeze că în perioada următoare, după mulți ani de așteptare, Î.M. „EXDRUPO” va fi completată cu autospeciale noi, în acest scop fiind prevăzuți bani în buget și fiind deja anunțată licitația. La rândul său, E. S. Ambasadoarea Austriei la Chișinău, Stella Avallone, a menționat că Viena va continua să susțină Chișinăul în diverse proiecte, inclusiv în domeniul ocrotirii sănătății, pe aspectul managementului deșeurilor, serviciul de urgență etc.
Amintim că, acum un an, municipalitatea a mai primit autospeciale pentru deszăpezire și întreținerea străzilor sub formă de donație, 5 unități, din partea administrației orașului Moscova.