Primăria Municipiului Chișinău informează că luni, 28 noiembrie, a. c., în cadrul Proiectului „AGORA - Advanced coGeneration Options for Reintegrating Local Assets" a avut loc întâlnirea cu genericul „New roots", unde reprezentanții Unității de implementare a proiectului s-au întâlnit cu părțile interesate, inclusiv noii angajați ai Î.M. Centrului Național de Creație - Satul Moldovenesc „BUCIUMUL" Chișinău.
În cadrul evenimentului a avut loc prezentarea zonei-pilot: Centrul Național de Creație - Satul Moldovenesc „BUCIUMUL", obiectivele realizate cât și cele în proces de desfășurare. Totodată, au fost prezentate idei și soluții pentru Direcția de regenerare urbană a proiectului-pilot, care a început în forță, datorită implicării municipalității.
Având în vedere necesitatea menținerii și îmbunătățirii zonelor de creație din cadrul Centrului, au fost abordate posibilitățile de dezvoltare și promovare a patrimoniului cultural al locației.
De asemenea, reprezentanții Unității de implementare a Proiectului au avut posibilitatea de a asista la câteva programe culturale, care deja prind viață în cadrul Centrului: teatru, ansamblul folcloric etc.
Amintim că proiectul „AGORA - Advanced coGeneration Options for Reintegrating Local Assets" este o inițiativă finanțată de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului de Cooperare Transnațională pentru Regiunea Dunării, al 3-lea apel de proiecte.