Primăria Municipiului Chișinău informează că agenții economici care deversează ape uzate în rețeaua publică de canalizare vor fi verificați non stop de către reprezentanții SA „Apă - Canal Chișinău", pentru a evita deversările ce depășesc concentrații maxime admisibile de poluanți și pentru a nu pune în pericol buna funcționare a Stației de Epurare Chișinău.
Mai mult, în contextul în care se înregistrează temperaturi caniculare și urmează perioada estivală, acţiunile de control vor fi intensificate și vor fi desfășurate atât în perioada orelor de lucru, cât și pe timpul nopții.
SA „Apă-Canal Chișinău" atenționează că în cazul depistării agenților economici care deversează ape cu concentraţii sporite de poluanţi, vor fi transmise prescripții cu avertizări privind necesitatea controlului concentrației de poluanți în sistemul public de canalizare.
Conform prevederilor legale, subiecții vizați vor avea un termen de până la 10 zile, pentru a înlătura neconformitățile înregistrate. Agenții economici care nu se vor conforma solicitărilor autorităților și după prelevarea repetată a probelor, vor primi aviz de deconectare de la serviciile de alimentare cu apă și canalizare.
De asemenea, pentru a evita suspendarea contractelor, dar și în scopul prevenirii răspândirii mirosului neplăcut (ce produce disconfort locuitorilor capitalei), dar și pune în pericol buna activitate a Stației de Epurare, Chișinău, reprezentanții furnizorului de apă fac apel repetat către toții agenții economici, să își revadă procesul de lucru, întru neadmiterea deversării apelor uzate cu concentraţii sporite de poluanți.
Reamintim că, anterior, APL Chișinău a convocat în repetate rânduri agenții economici din capitală pe subiectul respectării rigorilor privind deversările de ape uzate în rețeaua publică de canalizare, unde au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Mediului și ai Agenției de Mediu.
Mai mult, în cadrul acestor discuții, operatorii economici au fost informați despre modificările HG nr. 950 din 25.11.2013, pentru aprobarea Regulamentului privind cerințele de colectare, epurare și deversare a apelor uzate în sistemul public de canalizare și /sau emisaruri pentru localitățile urbane și rurale, ce a intrat în vigoare la 01.01.2022.
Potrivit Hotărârii nominalizate, agenții economici trebuie să dispună de stații de pre-epurare sau să întreprindă masurile necesare conform legislației. În caz contrar, riscă să fie deconectați de la sistemul de servicii cu apă și canalizare.