Amânarea examinării în Consiliu a proiectelor: bugetul municipal Chișinău și taxele locale pentru anul 2020

https://new.chisinau.md/ro/amanarea-examinarii-in-consiliu-a-proiectelor-bugetul-municipal-chisinau-si-20292_243478.html

Primăria municipiului Chișinău informează că proiectele privind bugetul municipal Chișinău 2020 și cel despre aprobarea taxelor locale pentru anul viitor, au fost retrase de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului municipal Chișinău de joi. Solicitarea a venit din partea primarului general, Ion Ceban, în debutul ședinței CMC, pentru a da posibilitate subdiviziunilor responsabile  să definitiveze documentul. Primarul și-a exprimat speranța că bugetul municipal 2020 va fi aprobat cât de curând, pentru a putea începe cu productivitate un nou an de

Primăria municipiului Chișinău informează că proiectele privind bugetul municipal Chișinău 2020 și cel despre aprobarea taxelor locale pentru anul viitor, au fost retrase de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului municipal Chișinău de joi.

Solicitarea a venit din partea primarului general, Ion Ceban, în debutul ședinței CMC, pentru a da posibilitate subdiviziunilor responsabile  să definitiveze documentul. Primarul și-a exprimat speranța că bugetul municipal 2020 va fi aprobat cât de curând, pentru a putea începe cu productivitate un nou an de muncă și fără a bloca activitatea instituțiilor municipale.  „Suntem gata să luăm în calcul orice propunere care se înscrie în parametrii bugetari generali", a mai spus Ion Ceban.

Menționăm că  proiectul de buget municipal Chișinău pe anul 2020 prevede venituri în sumă de 4,3 miliarde de lei, inclusiv transferuri de la bugetul de stat - 2,4 miliarde lei și cheltuieli în sumă de 4, 6 miliarde de lei. Soldul bugetar (deficit) preconizat este de 291,6 milioane de lei.  

Documentul economic al municipiului pentru anul 2020, poate fi consultat pe pagina web oficială a municipalității: „chisinau.md", la modulul Transparența decizională /Consultări publice.

 

 

19.12.2019

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md