ANUNŢ - privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea, în redacție nouă, a Statutului Întreprinderii municipale Regia exploatare a drumurilor și podurilor „EXDRUPO"

https://new.chisinau.md/ro/anunt-privind-organizarea-consultarii-publice-a-proiectului-de-decizie-20734_270788.html

Întreprinderea municipală Regia exploatare a drumurilor și podurilor „EXDRUPO", iniţiază începând cu data de 28.01.2020, consultarea publică a proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea, în redacție nouă, a Statutului Întreprinderii municipale Regia exploatare a drumurilor și podurilor „EXDRUPO"

Scopul proiectului de decizie este aprobarea Statutului Î. M. Regia „EXDRUPO" în redacție nouă.

Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este de ajustare a cadrului normativ al activității Î. M. Regia „EXDRUPO" potrivit reglementărilor legislației în vigoare.

Prevederile de bază ale proiectului sunt referitoare Statutului Întreprinderii, în redacție nouă, care cuprinde informații despre: principalele genuri de activitate, bunuri, capital social, profitul net, organele de conducere, Fondator, Consiliu de administrație, Administrator, Comisia de cenzori și audit, reorganizare sau dizolvare benevolă, conflict de interese, decizia privind încheierea tranzacției cu conflict de interese, dezvăluirea informației etc.

Beneficiarul proiectului de decizie este Î.M. Regia „EXDRUPO".

Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sînt transparentizarea procesului normativ din cadrul organelor administrației publice a municipiului Chișinău, ajustările ulterioare ce se impun ca stringență identificată la consultările publice.

Impactul estimat al proiectului de decizie este ajustarea cadrului normativ al activității Î. M. Regia „EXDRUPO".

Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislaţia în vigoare: Hotărârea de Guvern nr. 484/2019 „Pentru aprobarea unor acte normative privind punerea în aplicare a Legii nr. 246/2017 „Cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală", în temeiul art. 7 alin. (2) lit. a)  din Legea nr. 246/2017 „Cu  privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală", art. 14, alin. (1) și alin. (2), art. 19 alin. (3) din Legea nr. 436/2006 ,,Privind administrația publică locală", art. 6 alin. (2) și alin. (3), art. 10 alin. (3) din Legea nr. 136/2016 „Privind statutul municipiului Chișinău",

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 14.02.2020, pe numele dnei Cristina Guitu, pe adresa electronică: exdrupo@mail.ru, la numărul de telefon 079702947 sau pe adresa mun. Chișinău, str. Varnița, 22, MD-2023.

Proiectul deciziei „Cu privire la aprobarea, în redacție nouă, a Statutului Întreprinderii municipale Regia exploatare a drumurilor și podurilor „EXDRUPO" şi nota informativă sunt disponibile pe pagina web oficială www.chisinau.md.

 

 

 

 

28.01.2020

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md