ANUNŢ privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie „Despre aprobarea regulamentului de funcţionare a Comisiei consultative pentru domeniul locuinţelor a Consiliului municipal Chişinău şi modul de atribuire a locuinţelor sociale în municipiul Chişinău"

https://new.chisinau.md/ro/anunt-privind-organizarea-consultarii-publice-a-proiectului-de-decizie-despre-20734_270655.html

Primăria municipiului Chişinău iniţiază, începând cu data de 5 decembrie 2017,

consultarea publică a proiectului de decizie „Despre aprobarea regulamentului de funcţionare a Comisiei consultative pentru domeniul locuinţelor a Consiliului municipal Chişinău şi modul de atribuire a locuinţelor sociale în municipiul Chişinău".

Consultările publice vor avea loc pe data de 20 decembrie 2017, ora 15.00, în Sala de şedinţe a Consiliului municipal Chişinău.

Scopul proiectului este aprobarea unui act normativ care să stabilească modul de atribuire a locuinţelor sociale în municipiul Chişinău.

Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este implementarea implementării Legii nr. 75 cu privire la locuinţe, din 30.04.2015 şi a Regulamentului cu privire la evidenţa, modul de atribuire şi folosire a locuinţelor sociale, aprobat prin HG nr. 447 din 19.06.2017.  

Beneficiarii proiectului de decizie sunt locuitorii municipiului Chişinău.

Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislaţia în vigoare, Legii nr. 75 cu privire la locuinţe, din 30.04.2015 şi a Regulamentului cu privire la evidenţa, modul de atribuire şi folosire a locuinţelor sociale, aprobat prin HG nr. 447 din 19.06.2017.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 19 decembrie 2017, pe adresa dlui Ghenadie Dubiţa,  Şef al Direcţiei Administrarea fondului locativ, pe adresa electronică: locativ.dglca@cmc.md, la numerele de telefon 022-244-427 şi 022-244-398 sau pe adresa str. Mihai Eminescu, 33 (Direcţia generală locativ comunală şi amenajare).

Proiectul deciziei „Despre aprobarea regulamentului de funcţionare a Comisiei consultative pentru domeniul locuinţelor a Consiliului municipal Chişinău şi modul de atribuire a locuinţelor sociale în municipiul Chişinău", precum şi materialele aferente sunt disponibile pe pagina web oficială www.chisinau.md sau la sediul Primăriei municipiului Chişinău, Direcţia Relaţii Publice, situat pe adresa bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 83.

 

05.12.2017

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md