ANUNŢ privind organizarea consultărilor publice asupra proiectului Regulamentului de comerț local al municipiului Chișinău

https://new.chisinau.md/ro/anunt-privind-organizarea-consultarilor-publice-asupra-proiectului-regulamentulu-20734_270926.html

În baza prevederilor Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Direcția generală economie, comerț și turism organizează, începând cu data de 04 noiembrie 2021 consultarea publică a proiectului de decizie cu privire la aprobarea Regulamentului de comerț local al municipiul Chișinău.

 Scopul proiectului: 

- ajustarea Regulamentului de comerț local al municipiul Chișinău la modificările legislației în vigoare;

- asigurarea realizării Planului de Implementare a Conceptului privind desfășurarea comerțului ambulant stradal în or. Chișinău, aprobat prin decizia CMC nr. 12/1 din 23.07.2020;

- stimularea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii;

- simplificarea procedurilor de lansare a activităților de comerț. 

- crearea unui mediu favorabil de desfășurare a activității de întreprinzător în cadrul municipiului, precum și în vederea asigurării liberei concurențe, protecţiei vieții, sănătăţii, securității şi intereselor economice și sociale ale cetățenilor. 

Elaborării şi adoptarea proiectului nominalizat este determinată de necesitatea îmbunătățiri ajustării cadrului normativ în domeniul comerțului la nivelul municipiului Chișinău noilor prevederi ale Legii cu privire la comerțul interior nr. 231/2010, modificată prin Legea nr.17/2021 și crearea unui mediu favorabil de desfășurare a activității de întreprinzător în cadrul municipiului.

Prevederile de bază a proiectului: Proiectul de regulament conține revizuiri ale textului conform textului legii și specificului tehnic al resursei informaționale în domeniul comerțului instituită în baza sistemului Informațional Automatizat de Gestionare și Eliberare a Actelor permisive (SIA GEAP).

 Beneficiarii proiectului sunt:  persoanele fizice și juridice ce activează în domeniul comerțului și de prestări servicii, consumatorii de bunuri și servicii, angajații DGECT și a subdiviziunilor APL.

Rezultatele scontate ca urmare a implementării Proiectului supus consultării publice sunt:

-  creșterea calității serviciilor publice prestate persoanelor fizice și juridice ce activează în domeniul comerțului și de prestări servicii;

-  reglementarea activității de comerț în teritoriu, prin stabilirea cerințelor și interdicțiilor în conformitate cu prevederile legislației.

Impactul estimat al proiectului  este dezvoltarea continuă a ramurii comerțului în municipiul Chișinău, susținerea micului business, simplificarea procedurii de notificare privind inițierea activității de comerț, crearea unui mediu favorabil de desfășurare a activității de întreprinzător în cadrul municipiului, precum și asigurarea liberei concurențe, protecţiei vieții, sănătăţii, securității şi intereselor economice și sociale ale cetățenilor.

Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislația în vigoare:

Legile RM  nr. 231 din 23.09.2010 „Cu privire la comerţul interior” cu modificările ulterioare, nr. 105-XV din 13.03.2003 „Privind protecţia consumatorilor”, nr. 1100 din 30.07.2000 ,,Cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice”, nr. 278 din  14.12.2007 ,,Privind controlul tutunului”, nr. 436-XVI din 28.12.2006 „Privind administraţia publică locală”, nr. 136 din 17.06.2016 ,,Privind statutul municipiului Chișinău”, nr. 160 din 22.07.2011 ,,Privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător”, nr. 473 din 03.07.2012 ,,Pentru aprobarea Reglementării tehnice „Bere şi băuturi pe bază de bere”, nr. 1236 din 19.12.2018 ,,Cu privire la instituirea resursei informaționale în domeniul comerțului” și deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 12/1 din 23.07.2020 „Cu privire la aprobarea Conceptului privind desfășurarea comerțului ambulant stradal în or. Chișinău”. 

În vederea eficientizării elaborării proiectului Regulamentului, solicităm respectuos implicarea activă a tuturor părților interesate prin prezentarea propunerilor, care urmează a fi transmise până la data de 25 noiembrie 2021, ora 17:00, în format electronic, la adresa de e-mail: dc@pmc.md, dgect@cmc.md.

Persoana responsabilă de recepţionarea recomandărilor: Gr. Veverița, șef secție în cadrul Direcției, tel.: (022) 22 19 55. 

Menționăm că anterior Direcția a anunțat despre intenția de elaborare a proiectului de regulament. Propuneri în adresa Direcției nu au parvenit.

Materiale aferente

 

 

 

 

 

04.11.2021

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md