Aplicații de protecție civilă în sectorul Râșcani al capitalei 

https://new.chisinau.md/ro/aplicatii-de-protectie-civila-in-sectorul-rascani-al-capitalei-20292_277587.html

Primăria Municipiului Chișinău informează că pe parcursul zilei de joi, 12 septembrie, curent, în sectorul Râșcani al capitalei se desfășoară aplicații complexe de protecție civilă.

În acest sens, în dimineaţa zilei de joi, în cadrul Preturii Râșcani, au fost convocate toate serviciile municipale din sector și subdiviziunile IGSU pentru a verifica gradul de pregătire a capacității de conducere a structurilor cu atribuții, de planificare și desfășurare a acțiunilor specifice în cazul producerii unor situații excepționale.

Pe parcursul zilei, vor avea loc mai multe aplicații demonstrative, desfășurate de către formațiunile teritoriale de protecție civilă și subdiviziunile de salvatori și pompieri din sectorul Râșcani.

Aplicațiile demonstrative pe baza unor scenarii posibile și realiste, au început cu lichidarea consecinţelor unui cutremur de pământ la Arena Națională, dar și lichidarea consecințelor unui accident rutier produs pe traseul R-6 în adiacentul intrării pe teritoriul arenei sportive.

De asemenea, pe parcursul zilei, vor fi organizate mai multe exerciții practice care vizează un accident chimic la stația de clorinare a S.A. „Apă Canal Chișinău”, lichidarea consecințelor acțiunilor sanitar-veterinare la ferma de bovine a UTM, str. Mircești, 58 și prevenirea inundațiilor a bazinului acvatic din comuna Grătiești, șoseaua Balcani.

Ziua se va încheia cu un alt exerciţiu practic, care presupune lichidarea consecințelor incendiului de vegetație din extravilanul orașului Cricova, precum și acordarea primului ajutor medical și transportarea sinistraților în instituția medicală IMSP Spitalul „Sfânta Treime”.

Aplicațiile de protecție civilă sunt organizate pe teritoriul sectorului Râșcani, cu suportul nemijlocit al subdiviziunilor Preturi de sector, pentru a testa, în caz de necesitate, gradul de pregătire și operativitate al serviciilor abilitate pentru a interveni în situații excepționale.

12.09.2024

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md