Asigurarea condițiilor pentru accesul persoanelor cu dizabilități în transportul de pasageri din capitală

https://new.chisinau.md/ro/asigurarea-conditiilor-pentru-accesul-persoanelor-cu-dizabilitati-in-transportul-20292_243536.html

Autoritățile municipale examinează posibilitatea asigurării incluziunii sociale a persoanelor cu necesități speciale prin crearea condițiilor de accesibilizare în transportul public și a serviciilor de suport.

Acest subiect a fost discutat marți, la întâlnirea Primarului general, Ion Ceban, cu reprezentanții organizațiilor persoanelor cu dizabilități, ai autorităților centrale de profil și serviciilor municipale de transport public.

În cadrul discuțiilor au fost abordate cele mai stringente probleme cu care se confruntă persoanele cu necesităţi speciale printre care: lipsa transportului adaptat în majoritatea sectoarelor capitalei și în suburbii, stații de aşteptare neadaptate la condițiile persoanelor cu deficiențe de vedere şi auz, lipsa rampelor de acces în instituțiile publice.

Astfel, Direcția transport public și căi de comunicație și întreprinderile municipale de transportare a pasagerilor urmează să elaboreze un plan de acțiuni care să includă etapele de creare a condiţiilor accesibile pentru deplasarea în siguranţă prin oraş a persoanelor cu aceste necesități.

Primarul general, Ion Ceban, a menţionat că abordarea față de problemele persoanelor cu dizabilități necesită o atenție deosebită la nivel de municipalitate.

,,Este nevoie să lucrăm în comun, pentru a identifica şi sintetiza problemele cu care se confruntă zilnic aceste persoane. Ne propunem ca în acest an să elaborăm o serie de reglementări ce ţin de adaptarea infrastructurii stradale din capitală la necesităţile persoanelor cu deficienţe de auz, văz sau locomotorii", a spus edilul capitalei.

În municipiul Chişinău la ora actuală sunt circa 2000 de persoane cu dizabilități locomotorii.

 

 

21.01.2020

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md