Astuparea gropii de fundație din str. Nicolae Costin, 44/1

https://new.chisinau.md/ro/astuparea-gropii-de-fundatie-din-str-nicolae-costin-441-20292_243800.html

Primăria municipiului Chişinău informează că vineri, 27 martie, a.c., au început lucrările de astupare a gropii de fundație din str. Nicolae Costin, 44/1, pe teren proprietate municipală.

Decizia APL Chișinău vine ca urmare a sesizărilor din partea cetățenilor, care au informat Primăria despre pericolul pe care-l reprezintă groapa de fundație pentru securitatea oamenilor în condițiile când obiectivul stă abandonat de mai mulți ani.

Autorizația pentru lucrările de construire a unui bloc de locuințe cu parcare auto subterană și spații comerciale, de prestări servicii, cu nivelul pe verticală maximal S+D+P+9E, în limitele terenului arendat, a fost eliberată în 15.09.2015, însă documentul permisiv a fost anulat în baza hotărârilor instanțelor de judecată.

Certificatul de urbanism, autorizația de construire, precum și legalitatea atribuirii terenului au fost contestate în instanță, iar recent, Curtea Supremă de Justiție a anulat în totalitate actele permisive pentru construcția menționată.

Pretura sectorului Buiucani a emis o prescripție agentului economic S.C. „IMOBIL-PG" S.R.L., privind demolarea benevolă și necondiționată a fundației din beton armat, cu astuparea gropii de fundație și readucerea terenului la starea inițială, însă operatorul în construcții nu s-a conformat, solicitând anularea actului administrativ al preturii, prin cerere prealabilă.

Săptămâna trecută a fost emisă dispoziția viceprimarului de ramură privind astuparea gropii de fundație, din str. N. Costin, 44/1 și readucerea terenului la starea inițială, iar Pretura Buiucani are sarcina de a executa prevederile actului administrativ nr. 140-d din 20.03.2020.

 

 

27.03.2020

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md