Primăria Municipiului Chișinău informează că joi, 16 februarie, curent, în incinta Preturii sectorului Centru, s-a desfășurat primul atelier de lucru care a avut drept scop inițierea procesului de dezvoltare a Strategiei de reziliență a Municipiului Chișinău.
Astfel, în cadrul reuniunii au fost prezentate propunerile autorităților municipale pentru elaborarea documentului strategic care va include și pune în aplicare abordări de reducere a riscurilor de dezastre.
La eveniment au participat experți ai organizațiilor internaționale din cadrul Oficiului ONU pentru reducerea riscurilor de dezastre (UNDRR), conducerea municipalității, în frunte cu viceprimarii de ramură, consilieri municipali, șefi ai subdiviziunilor structurale, manageri ai instituțiilor medicale și sociale, precum și reprezentanți ai mediului economic.
În calitate de membru, din anul 2020 al inițiativei globale - Îmbunătățirea Rezilienței Urbane (Making Cities Resilient 2030), municipiul Chișinău a realizat evaluarea rezistenței la riscurile de dezastre, inclusiv reziliența sistemului de sănătate publică. Ca rezultat al acestor evaluări, au fost identificate o serie de provocări cu care se confruntă municipiul Chișinău și au fost propuse recomandări pentru îmbunătățirea rezilienței urbane.
Totodată, în cadrul atelierului de lucru a fost prezentat raportul de evaluare a rezistenței la dezastre și a rezilienței sistemului de sănătate publică din mun. Chișinău. De asemenea, au fost expuse principalele provocări de reziliență și trasate acțiuni pentru a asigura reziliența urbană.
În context, viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, a menționat că elaborarea Strategiei de reziliență este un pas important pentru oraș, iar activitățile desfășurate vor contribui la transformarea orașului într-un spațiu sigur pentru cetățeni și rezilient.
E de menționat că municipiul Chișinău este prima localitate din Republica Moldova care s-a alăturat inițiativei emblematice a Oficiului ONU pentru reducerea riscurilor de dezastru (UNDRR) – Îmbunătățirea Rezilienței Urbane (Making Cities Resilient 2030).