Primăria municipiului Chișinău, în colaborare cu I.P. Centrul de tehnologii informaționale în finanțe, Agenția Achiziții Publice și cu asistența reprezentanților Platformei de achiziții electronice au desfășurat miercuri un Atelier de lucru pe aspecte ce țin de modul practic de utilizare a funcționalităților Sistemului informațional automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice" (MTender).
La eveniment au participat specialiștii responsabili de organizarea și desfășurarea achizițiilor publice din cadrul subdiviziunilor structurale ale municipiului Chișinău.
Scopul activității a constat în fortificarea capacităților personalului din cadrul autorităților/ instituțiilor municipale responsabil de inițierea și desfășurarea procedurilor de achiziții publice, inclusiv prin licitații deschise, cererii ofertelor de prețuri, precum și achizițiilor de valoare mică prin intermediul platformelor electronice de achiziții.
Utilizarea sistemului informațional de achiziții oferă posibilitatea organizării licitațiilor electronice, astfel minimizând riscurile autorităților contractante, sporind transparența achizițiilor și combaterea concurenței neloiale, generând în consecință utilizarea eficientă a banilor publici.