Primăria Chișinău informează că o inspectare financiară complexă, desfășurată recent la S.A. „Apă - Canal Chișinău”, a constat că, în anul 2022, cheltuielile regiei pentru energia electrică consumată au fost cu 76 de milioane de lei mai mari decât în 2021, iar pentru gazele naturale – cu 35 de milioane lei.
Despre aceasta a declarat astăzi, 10 aprilie, curent, Primarul General, Ion Ceban, în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei Chișinău.
Potrivit edilul capitalei, în raportul prezentat de Inspecția Financiară a Ministerului de Finanțe este menționat că majorările costurilor pentru resursele energetice au influențat direct capacitatea S.A. „Apă - Canal Chișinău”, de a-și onora obligațiunile către furnizori, în situația în care managementul întreprinderii nu a avut posibilitatea optimizării altor consumuri și cheltuieli, ajustându-le la tarifele aprobate de ANRE.
„Astfel, Primăria Chișinău, din banii oamenilor, trebuie să dea pentru acoperirea precedentelor și actualelor datorii ale S.A. „Apă - Canal Chișinău” 300 de milioane de lei. Din acești bani ar putea fi construite cca 7 grădinițe, fie 5 drumuri asemenea străzii Albișoara sau 200 curți de bloc. Suntem nevoiți să suferim din cauza deciziilor politice ale ANRE, care nu vrea să ajusteze tarifele, decizii luate de niște persoane care primesc anual un salariu de un milion de lei. Cred că trebuie să facem un referendum, acolo unde locuitorii să aleagă: achităm pentru datoriile de la ”Apă-Canal Chișinău”, ce se formează din cauza ANRE, sau acești bani să meargă în curțile lor pentru reparații”, a mai spus Ion Ceban.
În context, Primarul General a solicitat viceprimarului de ramură, Irina Gutnic, să facă demersurile necesare în acest sens.
Anexat: Raportul Inspecției Financiare a Ministerului de Finanțe