Consiliul Municipal Chișinău a aprobat marți decizia „Cu privire la aprobarea și punerea în aplicare a taxelor locale pentru anul 2024”.
Raportorul asupra proiectului de decizie, Olesea Pșenițchi, șefa Direcției Generale Finanțe a precizat că documentul a fost elaborat ținând cont de prevederile Memorandumului de Înțelegere încheiat între APL Chișinău și Programul USAID, care a propus indexarea taxelor locale la nivelul ratei inflației pentru anul anterior.
„Având în vedere că în anul 2022, rata inflației a constituit 28,7% și ca să nu punem în situație agenții economici, noi am propus ca această ajustare să fie la nivel de 6%. Pentru bugetul municipal, această ajustare constituie 67 milioane lei”, a precizat șefa Direcției Generale Finanțe.
În baza colectării taxelor locale se planifică încasarea în bugetul municipal a sumei de 387,8 milioane lei, ceea ce reprezintă 5% din totalul veniturilor la buget sau 10,6% din veniturile proprii. Aceeași sumă reprezintă o creștere cu 41,6 milioane față de bugetul aprobat pe anul 2023 și cu 26,5 milioane față de bugetul executat pe anul 2023.
În municipiul Chișinău se aplică următoarele taxe: taxa pentru amenajarea teritoriului, pentru care se planifică încasarea a 41,4 milioane lei, taxa de organizare a licitațiilor și loteriilor – planificare încasări 20,3 milioane lei, taxa de plasare a publicității – planificare încasare 2 milioane lei, taxa de aplicare a simbolicii locale – planificare încasare la buget 1 milion lei, taxa pentru cazare, cu un impact de 28 milioane, taxa pentru parcare – cu un impact de 9 milioane, taxa pentru salubrizare, cu un impact de 28 milioane lei, taxa pentru dispozitivele publicitare, taxa pentru posesorii de câini, taxa de piață etc.
Proiectul privind taxele locale 2024 a fost supus consultărilor publice și a fost mediatizat.