Colectarea separată a brazilor utilizați de sărbători

https://new.chisinau.md/ro/colectarea-separata-a-brazilor-utilizati-de-sarbatori-20292_275673.html

Primăria Municipiului Chișinău informează că molizii care au fost utilizați în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou vor fi colectați centralizat, în perioada următoare, pentru a fi reciclați, la fel ca în anii precedenți.

Astfel, locuitorii capitalei sunt chemați să depoziteze separat arborii uscați, în preajma platformelor de colectare a deșeurilor menajere (nu în containere), urmând ca serviciile specializate din cadrul Primăriei să-i transporte pentru reciclare, la platforma de deșeuri biodegradabile.

Deșeurile vegetale vor fi tocate și transformate în compost,  după care vor fi utilizate de către Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, în calitate de îngrășământ organic pentru plante și pentru fertilizarea solului.

11.01.2024

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md