Viceprimarul municipiului Chişinău, Mihai Furtună, a menţionat că în preajma sezonului estival problema comerţului stradal neautorizat revine pe agenda autorităţilor locale. În cadrul şedinţei operative de la Primărie, Mihai Furtună a informat că unii agenţi economici încearcă să comercializeze la tarabe băuturi răcoritoare sau alte produse fără acte de provenienţă.
Referindu-se la acest subiect, şeful poliţiei municipale, colonelul Silviu Muşuc a subliniat că organele de menţinere a ordinii publice au competenţe reduse pentru combaterea comerţului stradal neautorizat. Pentru această contravenţie, poliţia întocmeşte doar proces-verbal de constatare, iar cauza este remisă spre examinare în instanţa de judecată. Potrivit vicecomisarului de Chişinău, astfel persoanele continuă să vândă neautorizat în stradă. Silviu Muşuc a precizat că poliţia a solicitat modificarea legislaţiei în acest sens.
În context, primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a cerut subdiviziunilor responsabile, preturilor de sector, poliţiei, Centrului municipal de medicină preventivă şi Direcţiei comerţ, să-şi concentreze eforturile pentru combaterea comerţului stradal neautorizat, astfel încât să fie asigurată securitatea alimentară pentru locuitorii municipiului Chişinău. De asemenea, Dorin Chirtoacă s-a pronunţat pentru operarea unor modificări în legislaţie, astfel încât poliţia să aibă dreptul să ridice marfa, dacă aceasta este comercializată fără autorizaţie.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău