Astăzi, la Primăria Municipiului Chișinău avut loc conferința științifică „Chișinău – patrimoniu cultural și educație istorică”, eveniment desfășurat cu ocazia aniversării a 587 –a de la prima atestare documentară a orașului (17 iulie 1436).
La reuniune au participat: reprezentanți ai municipalității, istorici, arheologi, cercetători, specialiști în patrimoniul cultural și arhitectural.
Primarul General, Ion Ceban, a menționat că această conferință reprezintă o ocazie bună de a reflecta asupra istoriei orașului nostru și a identității sale, precum și asupra moștenirii cultural-istorice.
În context, edilul capitalei a mulțumit cercetătorilor și istoricilor prezenți la eveniment pentru aportul lor adus în scopul valorificării și păstrării patrimoniului nostru, personalități precum: Andrei Eșanu, Academician, care a împlinit recent jubileul de 75 de ani, istoricii Anatol Petrencu și Sergiu Musteață, Lucia Argint-Cărare, Alexandru Corduneanu, Vitalie Munteanu etc.
Având în vedere rolul cercetării și educației în protejarea și promovarea patrimoniului cultural al municipiului Chișinău, în anul 2022, municipalitatea a semnat un Acord de colaborare cu Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova și Grupul Civic pentru Patrimoniu Cultural, instituții ale societății civile recunoscute pentru aportul lor în domeniul cercetării pluridisciplinare a Chișinăului istoric.
Unul din proiectele academice susținute de Primăria Municipiului Chișinău este „Identitățile Chișinăului” - conferințe internaționale bienale care au ajuns la a VII-a ediție în 2023.
Totodată, Primăria Chișinău mai susține concomitent câteva proiecte de propagare și valorificare a patrimoniului cultural al orașului Chișinău:
- „Monografia Chișinăului”, o cercetare temeinică a Chișinăului de la primele atestări documentare din 1436 și până în prezent, editată sub genericul „Chișinăul istoric”, în cinci volume. Durata proiectului 2021 – 2023.
- „Chișinăul meu - manuale de istorie locală”, sub egida căruia este în elaborare un curriculum pentru disciplina opțională „Chișinăul meu” și manuale omonime ca îndrumare în istoria, geografia, cultura și arhitectura Chișinăului, destinate ciclurilor de învățământ primar, gimnazial și liceal.
- proiectul „Moștenire” - ce presupune instalarea unor însemne comemorative în memoria personalităților marcante ale Chișinăului (Alexandru Bernardazzi, Carol Schmidt etc.), evocând evenimente din istoria orașului, a unor monumente și obiective de cult dispărute etc.
- cercetarea arheologică a spațiului din valea Bâcului. Un punct de plecare este cercetarea și muzeificarea urmelor casei eparhiale/muzeul bisericesc și Soborului vechi din zona Teatrului „Eugene Ionesco”.