Consiliul Municipal Chișinău a aprobat joi un șir de acte normative (9 decizii), executarea cărora va contribui la fortificarea sistemului de protecție a copilului din municipiul Chișinău.
În acest context, prin deciziile adoptate, cu suportul Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), în baza Memorandumului de înţelegere cu privire la acordarea asistenței tehnice pentru realizarea drepturilor copiilor și adolescenților în municipiul Chișinău, semnat de Primarul General, Ion Ceban și Ilija Talev, reprezentantul-adjunct de țară al UNICEF Moldova, vor fi extinse serviciile sociale adresate copiilor, cât și create servicii noi pentru susținerea copiilor și a familiilor cu copii în situații de risc, după cum urmează:
- Consolidarea Serviciului social de zi pentru copii de la 4 luni până la 3 ani prin extinderea Serviciului cu 12 locuri, reparația și dotarea spațiului integral destinat Serviciului (5 grupe a câte 12 copii fiecare).
- Dezvoltarea Serviciului de Asistență Parentală Profesionistă prin instituirea plasamentului de urgență a copilului a cărui viață sau sănătate se află în pericol. Inițiativa mai prevede extinderea Serviciului prin instituirea a 20 de asistenți parentali profesioniști noi, care vor asigura îngrijirea a 48 de copii.
- Extinderea Serviciului Casă de copii de tip familial prin deschiderea a încă două case de copii de tip familial, pentru a asigura copiilor îngrijirea familială substitutivă în familia unui părinte educator, în timp ce părinții biologici se confruntă cu diverse probleme.
- Extinderea Serviciului social Locuință socială asistată prin deschiderea a altor 5 locuințe sociale asistate pentru 30 de tineri, inclusiv pentru tinerii refugiați, precum și dezvoltarea serviciului prin acoperirea cheltuielilor de întreținere a locuințelor și de alimentație a tinerilor, pe perioada aflării în serviciu.
- Crearea Serviciul social Centrul maternal de plasament pentru cuplul mamă-copil cu vârsta mai mare de 6 ani, care are drept scop formarea, menținerea și întărirea legăturilor familiale ale femeilor cu copii cu vârsta mai mare de 6 ani, aflate în situații de dificultate.
- Simplificarea procedurii de obținere a ajutorului financiar în cadrul Serviciului social de sprijin pentru familiile cu copii, prin reducerea numărului de documente necesare pentru a beneficia de acest serviciu.
- Crearea serviciului Centrul de zi pentru copii cu boli rare și autism „Fluturele Albastru" - un serviciul nou pentru municipalitate, care va fi dezvoltat cu suportul A. O. „Copiii ploii".
- Extinderea serviciului social Echipă mobilă, cu încă o unitate, care are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor cu dizabilităţi prin asigurarea asistenței sociale și medicale la domiciliul copiilor și familiilor care nu au acces la servicii specializate.
- Extinderea cu 55 de unități de asistenți personali în cadrul Serviciului social „Asistență personală”. Scopul Serviciului este de a oferi asistență și îngrijire copiilor cu dizabilități severe, în vederea favorizării independenței și integrării lor în societate.