Consiliul municipal Chișinău a votat joi proiectul privind acceptarea unei donații din partea Asociației Obștești „Centrul de Cercetare pentru Dezvoltare Durabilă" (ACCDD) din București, în vederea elaborării și actualizării, cu titlu gratuit, a Planului Urbanistic General (PUG), precum și a Strategiei de dezvoltare a municipiului Chișinău.
Proiectul a fost propus de primarul general, Ion Ceban, iar PUG - ul urmează a fi elaborat în termen de 1,5 ani. Valoarea estimativă a donației este de 500 mii Euro, echivalentul a cca 10 milioane de lei.
Documentul votat de aleșii locali conține mai multe amendamente propuse de reprezentanții fracțiunilor din CMC, iar contractul va fi semnat după avizul comisiilor de specialitate.
Astfel, pentru elaborarea PUG și a Strategiei de dezvoltarea a municipiului Chișinău va fi creat un consorțiu internațional și un grup de supraveghere. Totodată, în procesul de elaborare a documentelor strategice menționate vor fi antrenați specialiști din Republica Moldova, România, dar și din alte țări.
Primarul general a ținut să menționeze că rapoarte despre mersul lucrărilor privind elaborarea PUG și a Strategiei de dezvoltare a mun. Chișinău vor fi prezentate trimestrial în cadrul CMC. Totodată, Primăria Chișinău își rezervă dreptul pentru documentația legată de securitatea și ordinea publică.
Edilul capitalei a ținut să mulțumească consilierilor pentru votarea proiectului înaintat, calificându-l drept foarte important pentru capitală. „Ar fi fost regretabil dacă nu am fi folosit această oportunitate, în situația când până în prezent nu avem realizat Planul Urbanistic General al Chișinăului. Totodată, ne propunem ca până la sfârșitul lunii martie să avem creat un consorțiu internațional și un grup de supraveghere de elaborare a Strategiei de dezvoltarea a municipiului și PUG", a specificat Ion Ceban.