Consultare publică a proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea Regulamentului, organigramei şi statului de personal a Direcţiei generale arhitectură, urbanism și relații funciare a Consiliului municipal Chișinău”

https://new.chisinau.md/ro/consultare-publica-a-proiectului-de-decizie-cu-privire-la-aprobarea-20734_270763.html

ANUNŢ

privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie

„Cu privire la aprobarea  Regulamentului,  organigramei şi statului de personal ale Direcţiei generale urbanism şi amenajare a teritoriului a Consiliului municipal Chişinău"

Direcția generală urbanism şi amenajare a teritoriului a Consiliului municipal Chișinău iniţiază, începând cu data de 03.05.2019, consultarea publică a proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea  Regulamentului,  organigramei şi statului de personal ale Direcţiei generale urbanism şi amenajare a teritoriului a Consiliului municipal Chişinău ".

Scopul proiectului este reglementarea activității Direcției generale urbanism şi amenajare a teritoriului.

Elaborarea şi adoptarea proiectului de decizie este determinată de necesitatea ajustării structurii organizatorice şi a Regulamentului de activitate la sarcinile actuale de organizare şi monitorizare a activităţilor şi operaţiunilor de urbanism.

Prevederile de bază ale proiectului sunt aprobarea Regulamentului, organigramei şi statului de personal ale Direcţiei generale urbanism şi amenajare a teritoriului.

Beneficiarii proiectului de decizie sunt autoritățile/instituțiile publice.

Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt: asigurarea promovării și implementării politicii statului în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului, gestionării resurselor funciare în conformitate cu principiile bunei guvernări.

Impactul estimat al proiectului de decizie - asigurarea funcționării Direcției generale urbanism şi amenajare a teritoriului în conformitate cu legislația în vigoare.

Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislaţia în vigoare:

Legea nr. 136 din 17.06.2016 "Privind statutul municipiului Chișinău", Legea nr. 436-XVI din 28.12.2006 "Privind administraţia publică locală", Legea nr. 835 din 17.05.1996 "Privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului", Recomandările Curţii de Conturi nr. 94 din 17.12.2018, Recomandările Institutului pentru Politici şi Reforme Europene din cadrul Proiectului "Audieri publice pentru Chişinău 2.0"- Eficientizarea procesului de planificare urbană în mun. Chişinău prin reformarea Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate, până pe data de 28.05.2019, la adresa electronică:

dgaurf@dgaurf.md sau pe adresa MD-2012, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 83. Persoana responsabilă de recepţionarea recomandărilor este Aurelia Scrinic, tel. de contact (022) 227316.

Proiectul de decizie „Cu privire la aprobarea  Regulamentului,  organigramei şi statului de personal ale Direcţiei generale urbanism şi amenajare a teritoriului" şi materialele aferente sunt  disponibile pe pagina web oficială  www.chisinau.md, ataşat la anunţ, şi/sau la sediul Direcției generale urbanism şi amenajare a teritoriului a Consiliului municipal Chișinău, situat pe adresa  bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 83.

 

 

03.05.2019

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md