Consultare publică a proiectului de decizie Cu privire la modificarea Regulamentului privind bugetul civil în municipiul Chişinău, aprobat prin decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 1/3 din 01.02.2018

https://new.chisinau.md/ro/consultare-publica-a-proiectului-de-decizie-cu-privire-la-modificarea-20734_270748.html

ANUNŢ 

privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie Cu privire la  modificarea Regulamentului privind bugetul civil în municipiul Chişinău, aprobat prin decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 1/3 din 01.02.2018”

 

Primăria municipiului Chişinău iniţiază consultarea publică a proiectului de decizie „Cu privire la  modificarea Regulamentului privind bugetul civil în municipiul Chişinău, aprobat prin decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 1/3 din 01.02.2018".

Consultările publice vor avea loc pe data de 22 februarie 2019, ora 1700 , în Sala de şedinţe a Consiliului municipal Chişinău,  bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 83.

Scopul proiectului este reglementarea modului de organizare şi funcţionare a proiectului de bugetare civilă în municipiul Chişinău.

Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este înlăturarea deficienţelor în organizarea procesului de buget civil şi asigurarea realizării eficiente, şi în termen a ciclului bugetării participative.

Prevederile de bază ale proiectului sunt  aprobarea modificărilor la Regulamentul privind bugetul civil în municipiul Chişinău, aprobat prin decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 1/3 din 01.02.2018.

Beneficiarii proiectului de decizie sunt locuitorii municipiului Chişinău.

Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt: asigurarea funcţionalităţii procesului de bugetare civilă.

Impactul estimat al proiectului de decizie este sporirea gradului de implementare a proiectelor finanţate prin intermediul bugetului civil.

Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislaţia în vigoare: Legea nr. 436-XVI din 28.12.2006 „Privind administraţia publică locală" şi Legea nr. 136 din 17.06.2016 „Privind statutul municipiului Chișinău".

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate, până pe data de 18 februarie 2019, la adresa electronică: bugetcivil@pmc.md, sau pe adresa MD-2012, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 83. Persoana responsabilă de recepţionarea recomandărilor, precum şi înregistrarea persoanelor interesate este dna Ana VARZARI, specialist principal, responsabil de organizarea şi monitorizarea implementării bugetului civil al municipiului Chişinău (tel. de contact: 022201708, 079420878).

Participanţii, care se înscriu cu luare de cuvânt, îşi vor expune punctul de vedere, în cel mult cinci minute, doar asupra proiectului de decizie supus consultărilor publice.

Proiectul deciziei „Cu privire la  modificarea Regulamentului privind bugetul civil în municipiul Chişinău, aprobat prin decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 1/3 din 01.02.2018" şi materialele aferente sunt  disponibile pe pagina web oficială  www.chisinau.md , ataşat la anunţ, şi/sau la sediul Primăriei municipiului Chişinău, situat pe adresa  bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 83.

 

 

08.02.2019

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md