Consultare publică a proiectului de decizie „Despre aprobarea Regulamentului cu privire la reprezentarea municipiului Chişinău în societățile comerciale, întreprinderi municipale și instituții publice"

https://new.chisinau.md/ro/consultare-publica-a-proiectului-de-decizie-despre-aprobarea-regulamentului-cu-20734_270736.html

ANUNŢ

privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie ,,Despre aprobarea Regulamentului cu privire la reprezentarea municipiului Chișinău în societățile comerciale, întreprinderi municipale și instituții publice"

 

 

           Autoritatea publică municipiul Chișinău, Direcția management financiar în cadrul Primăriei municipiului Chișinău iniţiază, începând cu data de 29 noiembrie 2018, consultarea publică a proiectului de decizie „Despre aprobarea Regulamentului cu privire la reprezentarea municipiului Chișinău în societățile comerciale, întreprinderi municipale și instituții publice"  

 

Scopul proiectului este de a da expresie relației de comunicare eficientă între fondator și executivele entităților economice fondate.

Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este că actele legislative și normative, în temeiul cărora a fost elaborată și adoptată decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 6/24 din 18 februarie 2004, au suportat un șir de completări și modificări, acesta a pierdut din actualitate și nu corespunde în deplină măsură bazei legislative în vigoare.

Prevederile de bază ale proiectului sunt aprobarea Regulamentului cu privire la reprezentarea municipiului Chișinău în societățile comerciale, întreprinderi municipale și instituții publice.

Beneficiarii proiectului de decizie sunt Autoritatea publică municipiul Chișinău, persoanele desemnate în calitate de reprezentanți ai municipiului Chișinău, entitățile economice și instituțiile publice, fondate de către Autoritatea publică municipiul Chișinău, societățile comerciale in care Autoritatea publică municipiul Chișinău deține cote părți.

Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt: Reglementarea activității reprezentanților municipiului în consiliile de administrație atât ale societăților pe acțiuni, cât și ale întreprinderilor municipale și instituțiilor publice fondate.

Impactul estimat al proiectului de decizie este valorificarea optimă a patrimoniului public încredințat în gestiune, în contextul unui management eficient al serviciilor publice.

Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislaţia în vigoare: Legea nr. 436-XVI din 28.12.2006 „Privind administrația publică locală", Legea nr. 246 din 23.11.2017 ,,Cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală", Legea nr. 136 din 17.06.2016 „Privind statutul municipiului Chișinău".

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 19.12.2018, pe adresa dnei Gaburea Tatiana, pe adresa electronică: tatiana.gaburea@pmc.md, la numărul de telefon 022-20-15-54

sau pe adresa bl. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 83, Primăria municipiului Chișinău.

Proiectul deciziei „Despre aprobarea Regulamentului cu privire la reprezentarea municipiului Chișinău în societățile comerciale, întreprinderi municipale și instituții publice" şi nota informativă sunt disponibile pe pagina web oficială  www.chisinau.md sau la sediul Primăriei municipiului Chișinău, situată pe adresa bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 83.

 

 

30.11.2018

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md