Continuarea proiectului privind reabilitarea acceselor către unitățile educaționale din capitală

https://new.chisinau.md/ro/continuarea-proiectului-privind-reabilitarea-acceselor-catre-unitatile-education-20292_272981.html

Primăria Municipiului Chișinău informează că proiectul privind reabilitarea acceselor către școli și grădinițe este desfășurat în continuare.  

În prezent sunt executate lucrări concomitent pe mai multe adrese, la schimbarea bordurilor și amenajarea trotuarelor, urmând ca asfaltarea părții carosabile să aibă loc în primăvară, după ce condițiile meteo vor permite astfel de lucrări:

  • IET nr. 182, bd. Cuza Vodă 39/3
  • IET nr. 165, bd. Cuza Vodă 7/5
  • IET nr. 180, bd. Dacia 53/3
  • IET nr. 181, bd. Dacia 53/2
  • IET nr. 62, str. Ion și Doina Aldea Teodorovici 8/2
  • LT „Ion și Doina Aldea-Teodorovici”, str. Ion și Doina Aldea Teodorovici 13
  • IET nr. 103, șos. Muncești 798
  • Gimnaziul nr. 8 „Taras Șevcenco”, str. Miron Costin 26
  • Colegiul de Arte Plastice „A. Plămădeală”/Liceul „Prodictu”, str. Independenței 1- str. Hristo Botev 27-21

Anterior, au fost finalizate lucrările la IET nr. 98, str. Cetatea Albă 152, IET. nr 3, str. Ion Pelivan 36/2 și la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, str. Poștei 44.

Conform contractului de executare a lucrărilor, urmează a fi reparate accesele către 130 de unități educaționale, ceea ce reprezintă peste 40% din numărul total de instituții din oraș. Acestea au fost selectate de către o comisie municipală, ca fiind cele mai deteriorate și care necesită intervenții urgente.

Valoarea contractului este de 91,5 mil. lei.

Lucrările sunt desfășurate în conformitate cu Planul de reparație a căilor de acces către instituțiile publice de învățământ din municipiul Chișinău pentru anii 2021-2023.

25.01.2023

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md