Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a participat astăzi la festivitatea de închidere a taberei de baseball pentru copii de la Chişinău, organizată cu susţinerea Ambasadei SUA în Republica Moldova.
Timp de o săptămână, peste 100 de elevi de pe ambele maluri ale Nistrului, participanţi ai turneului, au fost iniţiaţi în tainele baseballului de către cinci antrenori profesionisti din California (SUA).
Edilul-şef al capitalei a salutat participanţii la eveniment, urându-le succese echipelor de copii din Chişinău şi Tiraspol, care au jucat un meci demonstrativ. „Este un lucru deosebit ce s-a organizat timp de o saptămână şi consider că trebuie să devină o tradiţie implicarea americană pentru a populariza baseballul şi a dezvolta acest gen de sport în Republica Moldova", a spus Dorin Chirtoacă.
La rândul său, Marcus Michele, Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA în Republica Moldova şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Primăria muncipiului Chişinău şi Federaţia Moldovenească de Baseball pentru susţinere în organizarea acestui turneu, care a avut drept scop apropierea celor două maluri ale Nistrului prin sport.
Turneul de baseball a fost organizat cu susţinerea Ambasadei SUA la Chişinău şi a costat 30 mii USD, inclusiv echipament sportiv pentru copii, în valoare de 15 mii USD.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău