Crearea unei hărţi a terenurilor din capitală unde creşte ambrozia

https://new.chisinau.md/ro/crearea-unei-harti-a-terenurilor-din-capitala-unde-creste-ambrozia-20292_243934.html

Primăria municipiului Chişinău va crea o hartă care va include toate terenurile din capitală unde creşte planta ambrozia considerată un alergen.

O solicitare în acest sens a făcut primarul general, Ion Ceban, în cadrul şedinţei de luni a serviciilor municipale.

Edilul capitalei a cerut responsabililor de la Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi", să înainteze măsuri concrete care urmează a fi întreprinse pentru extirparea plantei, dar şi să estimeze costurile necesare pentru aceste acţiuni.

Totodată, Ion Ceban, a propus examinarea posibilităţilor de a informa agenţii economici despre necesitatea de a salubriza spaţiile pe care le deţin şi a preveni creşterea ambroziei.

,,Consider necesar ca pe verso facturilor serviciilor comunale, agenţii economici și persoanele fizice să fie informaţi despre obligativitatea salubrizării terenurilor aflate în gestiune, prevenind apariţia ambroziei. În caz contrar, pentru nerespectarea cerinţelor, aceştia riscă sancțiuni", a menţionat primarul general.

În același context, Serghei Carp, şef al Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi", a comunicat că pe parcursul săptămânii curente, vor fi reluate lucrările de protecție a spațiilor verzi din Chișinău, împotriva larvelor de căpușe și a insectelor, în parcuri, scuaruri și în zonele de odihnă. Lucrările se desfășoară pe timp de noapte, iar intervenția se repetă peste 14 zile.

De menţionat că serviciile municipale de profil continuă activitățile de deratizare și dezinsecție în subsolurile și camerele de acumulare a deșeurilor din blocurile locative din oraș. Pe parcursul săptămânii trecute s-a intervenit în fondul de locuințe din sectorul Ciocana.

Lucrările se vor desfășura în perioada: mai - noiembrie 2020, incluzând cele 3500 de blocuri multietajate aflate în gestiunea întreprinderilor municipale, precum și cele cu gestiune privată.

Pentru acțiuni de dezinsecție și deratizare a fondului locativ în anul 2020, din bugetul municipal au fost alocați 2,4 milioane de lei.

 

 

04.05.2020

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md